Definiție: Sunt
substanțe chimice specifice, produse de glandele cu secreție internă (glande endocrine) care
în cantități foarte mici reglează anumite funcții care stau la baza fenomenelor
vieții.
Hormonii
sunt deversați direct în sânge și transportați de către acesta spre diferite
țesuturi și organe numite organe țintă asupra cărora își
exercită acțiunea specifică.
Ramura științei care se ocupă cu
studiul glandelor endocrine și a produșilor lor de secreție se numește endocrinologie.
Cunoaşterea hormonilor sub aspectul
structurii lor chimice, rolului biologic şi mecanismelor de acţiune este
importantă nu numai din punct de vedere practic, în scopul profilaxiei şi
tratamentului unor disfuncţii glandulare ci, mai ales, pentru înţelegerea
globală a proceselor biochimice şi fiziologice ce au loc în organismele vii.
Sistemul
endocrin îndeplineşte funcţia majoră de legătură între sistemul nervos şi
celelalte sisteme de control, inclusiv cel ce acţionează la nivel molecular. Aşadar,
sistemul endocrin face parte integrantă din edificiul sistemelor de reglare ce
s-au dezvoltat în cursul evoluţiei şi anume:
a) sistemul nervos central (SNC) al
cărui rol constă în reglarea rapidă a interrelaţiilor mediu extern – organism;
b) sistemul endocrin ce
realizează o reglare mai lentă, dar continuă;
c) sistemul imunitar cu
rol de apărare faţă de proteinele străine organismului în cauză.
Hormonii, numiţi şi mesageri sau
reglatori chimici, coordonează activitatea diferitelor părţi ale
organismului, acţionând asupra celulelor ce compun ţesuturile şi organele țintă.
Aceste
a din urmă "răspund" în funcţie de tipul lor, starea lor funcţională şi nutriţională, vârstă etc., integrandu-se în ansamblul controlului hormonal şi nervos la care sunt supuse.
a din urmă "răspund" în funcţie de tipul lor, starea lor funcţională şi nutriţională, vârstă etc., integrandu-se în ansamblul controlului hormonal şi nervos la care sunt supuse.
Hormonii sunt cei care guvernează numeroase funcții
ale corpului, îndeosebi metabolismul celulelor, creșterea,
dezvoltarea sexuală, reacțiile corpului la stres.
¨ Clasificarea
hormonilor
Din
punct de vedere structural, hormonii formează o clasă de compuși foarte
heterogenă, putând fi derivați de la aminoacizi, polipeptide, proteine,
steroizi, derivați ai acizilor grași.
Hormonii
se clasifică după mai multe criterii, astfel:
1. după
sediul sintezei și actiunii:
- hormoni
endocrini- ajung de la celula producatoare la
celula ținta prin sânge
- hormoni paracrini- acționează în celule învecinate
celulei țintă fără a ajunge în circulația sangvină (ex. exemplu
somatostatina eliberată de la nivelul celulelor gama pancreatice poate
inhiba secreţia insulinei de către celulele β insulare)
- hormoni
autocrini- secretați de o celulă în spațiul
extracelular și acționează ca moleule semnal pentru celula care i-a produs
(celula secretoare și celula ținta sunt identice)
2. după structura chimică:
- hormoni derivați de la aminoacizi (ex. hormonii tiroidieni,
catecolaminele, melatonina)
- hormoni cu structură polipeptidică și
proteică
(ex. insulina, glucagonul, hormonii hipofizei, homonii glandelor
paratiroide)
- hormoni steroidici (hormonii corticosuprarenalei, hormonii
gonadali)
3. după solubilitate:
- hormoni liposolubili (hormonii steroidici)
- hormoni hidrosolubili (catecolaminele, hormonii peptidici și
cei proteici)
Hormoni liposolubili
|
Hormoni hidrosolubili
|
- au receptori intracelulari (nucleari
sau citoplasmatici)
|
- au receptori membranari (la
suprafața celulelor)
|
- nu
necesită mesageri secundari
|
- necesită mesageri secundari
|
- mecanism de acțiune: moduleaza exprimarea
genelor și sinteza proteinelor
|
- mecanism de acțiune: modulează activitatea unor
proteine
|
- exercită o reglare cantitativă a
concentrației de proteine
|
- exercită o reglare calitativă ( a activității
proteinelor)
|
- au o acțiune mai lentă
|
- au o acțiune mai rapidă
|
- circulă transportați de
proteine
|
- circulă liber în sânge
|
¨ Mecanismul de
acțiune al hormonilor
Hormonii
nu au un singur efect, ci mai multe; prezintă un efect principal și mai multe
efecte secundare. De exemplu, hormonii androgeni și estrogeni influențează în
primul rând organele genitale (determină dezvoltarea lor, dar și a caracterelor
sexuale secundare), dar au și efecte secundare (influențarea unor procese
metabolice).
Diversitatea
structurală mare sugerează faptul că mecanismele de acțiune ale hormonilor sunt
foarte diferite.
Hormonii
îsi produc efectele la nivel celular fie prin reglarea functiei
nucleare (reglare cantitativa), fie prin modificarea activitatii unor enzime
existente în celule (reglare calitativa).
Hormonii
îşi manifestă acţiunea biologică formând un complex cu receptorii specifici -
molecule informative care transformă semnalul hormonal în
acţiune hormonală. Receptorii
sunt de 2 tipuri:
- receptori de membrană - pentru
hormoni hidrosolubili (peptide, catecolamine)
- receptori
nucleari - pentru hormonii liposolubili (steroizi) şi cei
tiroidieni
Hormonii peptidici hidrosolubili,
de regulă, nu străbat membranele plasmatice ale celulelor-țintă, din care cauză
acționează prin intermediul unor receptori membranari.
Fixarea hormonului hidrofil de receptorul său membranar
activează un sistem transductor (traducător) care transformă semnalul
extern (hormonul, ca “prim mesager”), într-un semnal
intracelular (“mesager secundar”), care va declanşa apoi
evenimentele celulare. Sisteme transductoare
sunt: proteine din clasa G cuplate cu enzime ce generează mesageri secundari (adenilat-ciclaza,
fosfolipaza C)
Efectul
biologic al hormonilor peptidici ce interacţionează cu receptorii
localizaţi pe membrana plasmatică are loc cu participarea
"mesagerului secundar", care poate fi:
- AMPc (adenozin- monofosfat
ciclic)® pentru
ACTH, TSH, LH, FSH, ADH, glucagon
- calciul ionizat și calmodulina®pentru vasopresină, tireoliberină,
gonadoliberină.
Mesagerii secundari au rolul de a amplifica
mult semnalul hormonal. În calitate de mesager secundar, AMPc activează
o protein-kinază care, la rândul
ei, va cataliza fosforilarea pe seama ATP a altor proteine enzimatice care sunt
răspunzătoare de efectele metabolice ale hormonilor ce acționează pe această
cale.
Hormonii steroizi liposolubili sunt molecule care străbat cu ușurință membranele
celulelor- țintă şi în citosol interacţionează cu receptorul specific citosolic ( receptor intracelular). După combinarea
hormonului cu receptorul se formează complexul hormon - receptor care pătrunde
în nucleu şi este fixat la situsuri acceptoare din cromatina nucleară.
Rezultă transcrierea ADN -lui şi sinteza de
ARN mesager care are ca efect sinteza unor proteine specifice ce vor da
răspunsul celular la mesajul adus de hormon.
1. Hormoni derivaţi de la aminoacizi
Hormonii glandei tiroide
Hormonii
glandei tiroide sunt
triiodtironina şi tetraiodtironina (tiroxina).
Hormonii
tiroidieni=derivați iodați ai tirozinei aflată în structura tireoglobulinei (o
glicoproteină). Cei doi hormoni tiroidieni au efecte identice, dar mai rapide
și mai puternice în cazul triiodotironinei.
Rol
biologic:
- au efect calorigen, manifestat
prin intensificarea metabolismului bazal, a consumului de oxigen și a
oxidărilor celulare
- reglarea creşterii şi dezvoltării
organismului
- intensifică eliminările de azot
din organism și catabolismul proteic
- activează lipolizaÞ reducerea depozitelor lipidice
- intensifică absorbția intestinală
de glucoză și catabolismul glucidic, determină hiperglicemie
- stimulează activitatea gonadelor
-
mențin, împreună cu prolactina, secreția lactată
Hipofuncția
tiroidiană determină efecte variate în funcție de vârstă:
- la copii®nanismul
tiroidian: dezvoltare fizică și psihică redusă
până la cretinism, deformări osoase, defecte ale dinților
- la adulți®mixedem:
apariția de edeme cutanate, astenie, obezitate, senzație permanentă de frig,
piele uscată și îngroșată, căderea părului, scăderea capacității de concentrare
și învățare
În
unele regiuni muntoase unde solul și apa conțin cantități insuficiente de iod
apare hipotiroidismul secundar, ce se manifestă prin gușă endemică.
Hiperfuncția tiroidiană
determină boala Basedow-Graves (gușă
exoftalmică) caracterizată prin: slăbire accentuată, iritabilitate, neliniște,
hiperfagie, gușă, ochi exoftalmici, tahicardie, piele umedă.
Hormonii
medulosuprarenalei
În
zona medulară a glandelor suprarenale se sintetizează 3 derivați ai catecolului
(o-dihidroxibenzen) numiți catecolamine: adrenalina (epinefrina), noradrenalina
(norepinefrina) și dihidroxifenil-etilamina (DOP-amina).
Noradrenalina
se eliberează în terminațiile nervilor simpatici unde are rol de mediator
neural. Adrenalina este secretată în terminațiile nervoase din hipotalamus, iar
dopamina servește ca mediator, mai ales în căile nervoase din SNC.
Acțiunile biologice ale
catecolaminelor sunt diverse și sunt condiționate de interacțiunile cu
receptorii specifici de pe suprafața membranei plasmatice, urmată de stimularea
adenilat-ciclazei membranare din celulele organului-țintă.
Rolul
biologic:
a)
la nivelul metabolismului:
-
intensifică glicogenoliza hepatică și musculară, însoțită de creșterea consumului
de oxigen şi a formării de CO2Þ
creșterea glicemiei;
- stimulează lipoliza, în urma
căreia din țesutul adipos se eliberează acizii grași a căror concentrație
crește în sânge;
b)
la nivelul sistemului circulator, produc:
- tahicardie (accelerarea bătăilor
inimii), vasoconstricție și hipertensiune
c)
la nivelul sistemului digestiv, produc:
- relaxarea musculaturii netede
- contracția sfincterelor
- inhibarea secrețiilor digestive
Adrenalina acționează în special pe
metabolismul energetic, iar noradrenalina are acțiuni vasculare mai intense.
Acești hormoni au efecte similare cu cele ale stimulării sistemului nervos
simpatic.
Hormonul glandei epifize
Epifiza sintetizează
și secretă un hormon-melatonina-care
din punct de vedere chimic este N-acetil-5 metoxitriptamina. Biosinteza acestui
hormon are loc în pinealocite și este utilizat triptofanul în calitate de
precursor.
Funcția
principală a melatoninei constă în concentrarea melaninelor în
melanofori determinând colorarea pielii și a părului în nuanțe specifice. Alături
de reglarea metabolismului pigmenţilor, melatonina are acțiune inhibitoare asupra
glandelor sexuale la copii şi joacă rol principal în apariţia somnului în
timpul nopții.
Mediază de asemenea legătura
între radiaţiile luminoase, sistemul nervos şi funcţionalitatea anumitor
organe, condiționând ritmurile circadiene (evoluția ritmică sau ciclică a
diferitelor procese fiziologice și biochimice în decurs de 24 ore).
2. Hormoni cu structură polipeptidică şi
proteică
Hormonii
neurohipofizei
Neurohipofiza constituie un depozit
de hormoni produși de nucleii hipotalamici anteriori. Acești hormoni se numesc neurohormoni
și prezintă structură peptidică: ocitocina (oxitocina) și vasopresina.
Din punct de vedere chimic sunt
peptide alcătuite din 9 resturi aminoacizi și conțin câte o punte disulfidică
între resturile de cisteină din pozițiile 1 și 6. În aceste peptide carboxilul
restului de glicocol apare sub formă amidică.
Rol biologic:
- Vasopresina (hormonul antidiuretic, ADH):
-
determină reabsorbția apei la nivel renal, contribuind astfel la menținerea
volemiei
-
are efect antidiuretic, prin micșorarea cantității de urină eliminată
-
în doze mari determină vasoconstricție (acțiune vasopresoare generală) și
hipertensiune arterială
Hiposecreția de ADH ®diabet insipid, caracterizat prin:
poliurie, polidipsie, hipotensiune.
- Ocitocina
-favorizează
nașterea prin : contracția musculaturii netede a uterului gravid, în timpul
travaliului
-
favorizează alăptarea: prin contracția celulelor mioepiteliale ale canalelor
galactofore din glandele mamare
Hormonii
adenohipofizei
Adenohipofiza secretă numeroși
hormoni cu structură polipeptidică, precum și cu structură glicoproteică, care
au acţiune biologică foarte diferită:
-
hormoni glandulotropi ®
care controlează activitatea altor glande endocrine: tireotropina (TSH),
corticotropina (ACTH), hormonul luteinizant (LH), hormonul foliculo-stimulant
(FSH)
-
hormoni non-glandulotropi ®
hormonul somatotrop (STH), prolactina (hormonul luteotrop)
Hormonii glandulotropi
a)
hormonul tireotrop (tireotropina)‒ TSH‒ este o glicoproteină care
controlează creșterea și dezvoltarea glandei tiroide şi stimulează biosinteza
și secreția de hormoni tiroidieni.
b)
hormonul adenocorticotrop (corticotropina)‒ACTH‒ controlează creșterea și dezvoltarea glandelor corticosuprarenale şi intensifică
biosinteza hormonilor corticosteroizi.
Corticotropina este o polipeptidă
formată din 39 resturi de aminoacizi; secreția de ACTH este influențată în mod
direct de nivelul hormonilor corticosteroizi circulanți, precum și de o serie
de factori fizici, unele stări psihice, infecții, răniri, etc.
c)
hormonii gonadotropi (gonadotropinele) reglează funcţionarea gonadelor:
FSH, LH
FSH este o glicoproteină care determină:
-
la femei, creșterea și maturarea foliculilor ovarieni și secreția de estrogeni
-
la bărbați, stimulează dezvoltarea tubilor seminiferi ai testiculelor și
spermatogeneza
LH este o glicoproteină care
determină:
-
la femei, ovulația și apariția corpului galben de sarcină
-
la bărbați, stimulează secreția de hormoni masculini®indirect apariția și dezvoltarea caracterelor
sexuale secundare
Hormoni non-glandulotropi
a)
hormonul de creştere (hormonul somatotrop) ‒STH ‒influenţează creşterea
şi dezvoltarea armonioasă a organismului.
STH este o proteină formată dintr-un
singur lanț polipeptidic cu 191 aminoacizi, molecula sa având 2 punți disulfidice.
Somatotropina are și multiple efecte
asupra metabolismului intermediar:
-
activează transportul aminoacizilor în celule, stimulează sinteza tisulară a
proteinelor, cu efect asupra creșterii oaselor, mușchilor și viscerelor.
-
intensifică oxidarea lipidelor, asigurând energia necesară sintezei proteice
-
mobilizează acizii grași din depozite
-
determină creșterea nivelului glucozei plasmatice (rol hiperglicemiant)
Hiposecreția de STH,
la copii, determină: nanismul hipofizar sau piticismul,
caracterizat prin talie redusă, dezvoltare somatică redusă, dar armonioasă și
dezvoltarea psihică normală.
Hipersecreția de STH:
-
la copii, determină gigantismul®
creșterea exagerată în înălțime (
creșterea exagerată a oaselor lungi și a coloanei vertebrale)
-
la adult, determină acromegalia®
creștere exagerată a mâinilor, a oaselor feței, a mandibulei, creșterea în
volum a limbii, a buzelor, a unor viscere.
b)
prolactina (hormonul luteotrop)- LTH- are și alte denumiri: hormon
lactogen, hormon mamotrop, hormon
lactotrop; acționează asupra glandei mamare, stimulând atât dezvoltarea ei
morfologică, cât și secreția de lapte.
Hormonii
reglatori ai hipotalamusului
Hipotalamusul secretă o serie de
peptide micromoleculare care stimulează (liberine) sau
inhibă (statine) secreţia hormonilor de către alte glande
endocrine:
Hormoni
din hipotalamus
|
Hormoni
a căror secreție este reglată
|
corticoliberina
(hormon stimulator al corticotropinei)
|
corticotropina sau ACTH
|
somatoliberina
|
somatotropina
|
somatostatina
|
somatotropina
|
melanostatina
|
melanotropina
|
prolactoliberina
|
prolactina
|
prolactostatina
(hormon inhibitor al prolactinei)
|
prolactina
|
Biosinteza hormonilor hipotalamici
și efectul lor reglator asupra hormonilor hipofizari se controlează printr-un
mecanism de tip feed-back pozitiv sau negativ.
Hormonii
glandelor paratiroide
Glandele paratiroide secretă 2
hormoni cu rol în menținerea echilibrului fosfocalcic al organismului:
parathormonul și calcitonina.
Parathormonul® este o polipeptidă monocatenară formată din
84 resturi de aminoacizi, săracă în cisteină și cistină; are ca acțiuni
principale creșterea calcemiei, prin eliminarea Ca în lichidul extracelular și
scăderea fosfatemiei, prin eliminarea renală a fosforului.
În hipoparatiroidism
se observă: hipoclacemie+hiperfosfatemie, creșterea excitabilității nervilor
motori, iar în formele mai grave tetanie ( convulsii ale musculaturii
scheletice, spasme ale musculaturii laringiene și digestive).
Hiperparatiroidismul
se manifestă prin hipercalcemie asociată cu complicații renale (calculi renali
datorită calciuriei) și leziuni osoase (deformări și fracturi).
Calcitonina®polipeptid format din 32 aminoacizi are
acțiune antagonistă parathormonului; determină reducerea calcemiei și creșterea
fosfatemiei ceea ce duce la mineralizarea normală a oaselor.
Hormonii pancreasului
Pancreasul
endocrin este reprezentat de insulele Langherhans (1-2% din masa pancreasului)
așezate între acinii glandulari ai
pancreasului exocrin.
Hormonii pancreasului sunt insulina
(esenţială în reglarea metabolismului intermediar al glucidelor, lipidelor şi
proteinelor) şi glucagonul.
Insulina secretată
de celule β, este un hormon polipeptidic format din 51 aminoacizi localizați în
două catene (catena A cu 20 resturi și catena B cu 31 resturi de aminoacizi)
unite prin punți disulfidice. Este principalul hormon hipoglicemiant
al organismului, deoarece:
-
stimulează pătrunderea glucozei în țesutul muscular și țesutul adipos
- intensifică consumul de glucoză la nivel
celular
- stimulează glicogenogeneza hepatică
- determină lipogeneza (formarea de lipide)
din glucoză
- stimulează sinteza proteinelor
Hiposecreția
de insulină determină diabetul zaharat caracterizat prin:
hiperglicemie, poliurie, polidipsie, polifagie, glucozurie, scădere în
greutate, acumulare de corpi cetonici (cu acțiune nocivă asupra sistemului
nervos provocând comă diabetică).
Hipersecreția de insulină
determină hipoglicemie, scăderea forței musculare, tulburări ale sistemelor
ciculator și respirator, și chiar pierderea cunoștinței și apariția stării de
comă=coma hipoglicemică
Glucagonul este
secretat de celulele a,
are natură polipeptidică, molecula sa conține 29 resturi de aminoacizi. Este
principalul hormon hiperglicemiant, deoarece:
- stimulează glicogenoliza hepatică, nu și
musculară
-
stimulează gluconeogeneza hepatică din aminoacizi
3. Hormoni steroidici
Hormonii
corticosuprarenalei
Corticosuprarenala este dispusă la
periferia glandei suprarenale și produce următoarele grupe de hormoni:
glucocorticoizi, mineralocorticoizi și sexosteroizi. Acești hormoni
(corticosteroizi) aparțin clasei steroizilor și utilizează colesterolul drept
precursor în sinteza lor.
Aldosteronul, principalul
hormon mineralocorticoid, menține echilibrul hidroelectrolitic (raportul Na+/K+),
reținând apa, sodiu, elimină potasiul și crește aciditatea urinară
Principalul hormon glucocorticoid
este cortizolul, un hormon esențial pentru viață datorită implicațiilor
sale metabolice, digestive, renale, nervoase. Acțiunile sale sunt:
-
stimulează gluconeogeneza (sinteza glucozei din aminoacizi) în ficat și
hiperglicemia
-
stimulează catabolismul proteic și eliminările de azot
-
activează lipoliza la nivelul țesutului adipos
-
la nivel renal elimină excesul de apă
-
are efect antiinflamator, mărind rezistența organismului
Hipersecreția de cortizol
produce boala Cushing ®mobilizarea
grăsimilor în partea inferioară a abdomenului, fața are aspect de ”lună plină”,
pilozitate mărită, diabet consecutiv.
Hiposecreția corticosuprarenalei
produce boala Addison® hiposecreție
de aldosteron, melanodermii (colorarea pielii în brun), astenie, scădere în
greutate, rezistență scăzută la infecții, hipotensiune.
Hormonii
gonadali
Gonadele sunt glande mixte și sunt
reprezentate de testicule și ovare. Hormonii secretați de gonade au structură
steroidică și reprezintă singurii hormoni a căror structură și acțiune
biochimică și fiziologică este diferențiată pe sexe.
Hormonii gonadali intervin, în
principal, în sexualizarea organismului. Există două categorii principale de
hormoni gonadali: hormoni androgeni și hormoni estrogeni. Ambele
tipuri de hormoni sexuali se sintetizează și se secretă la ambele sexe,
diferența înregistrându-se sub aspectul
cantitativ al acestora.
Hormonii androgeni (hormonii
sexuali masculini) sunt sintetizați în celulele interstiţiale Leydig ale
testiculelor şi mai puţin în ovar sau corticosuprarenale. Principalul hormon
androgen este testosteronul.
Au puternic efect anabolic, mai ales
asupra metabolismului azotului şi calciului şi stimulează biosinteza
proteinelor. De asemenea reglează morfogeneza şi funcţionarea normală a glandelor
sexuale masculine, dezvoltă caracterele sexuale secundare masculine. Ultimele
două funcţii sunt inhibate de melatonină până la pubertate când intervenţia lor
este bruscă.
Hormonii estrogeni (hormonii
sexuali feminini) sunt secretați de celulele foliculare în timpul maturării, de
corpul galben, și de placentă (în timpul
sarcinii); în cantități mici sunt produși
și de către corticosuprarenale și testicul.
Principalii hormoni estrogeni sunt: estrona
(foliculina), estradiolul (cel mai activ), estriolul și au
următoarele efecte:
-
stimularea proliferarea mucoasei și musculaturii uterine
-
stimulează dezvoltarea glandelor mamare
-
stimulează dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femei
Progesteronul este sintetizat
de corpul galben, placentă, în timpul sarcinii; acționează asupra mucoasei
uterine, determinând modificări secretorii care o pregătesc pentru nidație
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu