URINA
Urina este un lichid biologic de excreție, cu o compoziție chimică complexă, care poate suferi modificări în anumite stări patologice.
Cantitatea de urină emisă în 24 de ore depinde de mai mulți factori: vârstă, sex, ingestia de lichide, de pierderile de apă prin transpirație, de funcționalitatea aparatului urinar.
 |
| urina |
Valori normale: 1200-2000 ml
Variații patologice:
- cantitatea de urină peste 2500 ml/24h definește poliuria
- cantitatea de urină scazută sub 500 ml/24h constituie oliguria
În mod normal, cantitatea de urină eliberată ziua este mai mare decât cea din timpul nopții. Inversarea acestui raport definește starea patologică denumită nicturie.
Cantitatea de urină:
· este mai redusă vara, în febră, vărsături, diaree, deshidratare, consum redus de lichide, şoc produs de hemoragii mari, arsuri, traumatisme, insuficienţă renală, infecţii renale, insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică, calculi urinari;
· creşte în frig, emoţii, tratamante cu diuretice, consum mare de lichide, alimente sărate, alcool, boli cronice care nu mai permit
reabsorbţia apei.
În compoziția chimică a urinei normale intră:
· apă
· substanțe minerale: Cl-, fosfați, sulfați, Na+, K+, Ca2+, Mg2+, NH4+
· substanțe organice: uree, creatinina, acid uric, aminoacizi, unele enzime, unele vitamine (B1, C), unii hormoni (sexuali, corticosuprarenali).
Analiza completă a urinei cuprinde :
· examenul macroscopic: volum, culoare, miros, aspect (transparența)
· examenul microscopic al sedimentului-elemente figurate (hematii, leucocite), celule epiteliale, cilindri urinari
· examenul biochimic: pH, densitate, proteine, bilirubina, urobilinogen, nitriți, uree, creatinina, electroliți ( clor, sodiu, potasiu, calciu).
· examenul bacteriologic (urocultura) -pune în evidență germenii patogeni
¨ Proprietăți fizice ale urinei:
1. Culoarea –normal galben pai; mai închisă dacă urina este concentrată sau în cazul administrării unor medicamente (antipiretice);
-patologic: culoare roşie în boli în care se elimină sânge (hematurie), brună-negricioasă în boli de ficat (melanurie)
2. Mirosul urinei normale este specific și se poate schimba în cursul infecțiilor în care au loc fermentații (amoniac), în diabet (acetonă), la alcoolici (alcool).
3. Transparența - este caracteristică urinei proaspete; după câteva ore se tulbură datorită precipitării sărurilor minerale; urina este tulbure în infecţii, consum mare de alimente bogate în Ca, carne. O urină tulbure în momentul emisiunii poate conține săruri (urați, oxalați, fosfați, carbonați), filamente de mucus, leucocite sau hematii, epitelii, microbi.
4. Densitatea (greutatea specifică) - măsoară capacitatea rinichiului de a concentra urina (testul compară densitatea urinei față de densitatea apei distilate, care are greutatea specifică 1.000).
Densitatea este dependentă de cantitatea de fluide ingerată de pacient, dar poate fi influențată și de alți factori cum ar fi: transpirații abundente, efectul temperaturilor scăzute, agenți diuretici activi (cafea și alte substanțe), astfel că se pot întâlni variații foarte mari ale densității urinare (1.000-1.040) chiar și la persoanele sănătoase.
În general, densitatea variaza invers proporțional cu cantitatea de urina excretată; în anumite condiții această relație nu este valabilă: diabet (volum și densitate urinară crescute), hipertensiune (volum normal, densitate scăzută), boala renală cronică incipientă (volum crescut, densitate scăzută).
Condițiile patologice în care se modifică densitatea sunt asociate cu alterarea capacității rinichiului de a dilua sau concentra urina:
• Densitate >1.025 g/cm3 (hiperstenurie): proteinurie, nefroze, diabet, pierderi excesive de apa (transpirații abundente, stări febrile, vărsături, diaree), stres chirurgical (secreție crescută de ADH), toxemie de sarcină.
• Densitate <1.015 g/cm3 (hipostenurie): aport excesiv de apă, diabet insipid, glomerulonefrite (densitatea poate fi scazută, cu volum de urină scazut), pielonefrite cronice (alterarea tubulară afectează capacitatea rinichiului de a concentra urina).
• Normostenuria: 1015-1025 g/cm3
¨ Parametrii chimici și biochimici ai urinei:
1. pH-ul - indică capacitatea tubilor renali de a menține echilibrul acido-bazic al plasmei și lichidului extracelular, care se realizează prin reabsorbția sodiului și secreția tubulară de hidrogen și ioni de amoniu.
Urina proaspată provenită de la subiecți sănătoși prezintă un pH de 5-6. pH-ul urinar este influențat de factori fiziologici și patologici:
• Valori ale pH-ului ≥8 (urina alcalină) se întâlnesc postprandial (răspunsul normal la secreția de acid clorhidric în sucul gastric), dieta vegetariană (în particular citrice și legume), infecții ale căilor urinare (în special cu germeni producători de urează, Proteus si Pseudomonas, care scindează ureea în ioni amoniu), vărsături abundente.
• Valori scăzute ale pH-ului (urina acidă) apar în următoarele situații: dieta bogată în carne și proteine, diuretice, cetoacidoza diabetică, diaree, inaniție, infecții urinare produse de Escherichia coli.
Dacă urina este prea acidă sau prea alcalină determină formarea de calculi urinari.
2. Proteinele - în condiții normale, urina nu conține decât urme foarte fine de proteine care nu pot fi decelate prin metode uzuale de laborator. Din acest motiv, în urina normală se spune că nu există proteine.
Proteinele urinare sunt reprezentate de o combinație de proteine derivate din plasmă care au fost filtrate de glomeruli și nu au fost reabsorbite de tubii proximali precum și de proteine secretate de tubii renali. Astfel, o treime din cantitatea de proteine urinare este data de albumine, restul fiind constituit din globuline plasmatice și o glicoproteină secretata de celulele tubulare renale.
Proteinuria reprezintă prezența în urină a cantităților anormale de substanțe proteice datorită unor afecțiuni renale sau extrarenale. Proteinuria fiziologică este cuprinsă între 0,03-0,20 g/24h; prezența proteinelor în urină este cel mai important indicator de boala renală.
În condiții patologice, proteinele apar în urină în cantități variabile:
• proteinuria tranzitorie (fără leziune renală) în stări infecțioase, stări febrile, insuficiența cardiaca;
• proteinuria intermitentă (proteinurie ușoară care dispare spontan în timpul nopții și se manifestă în condiții de efort sau oboseală, digestie, postură – proteinuria ortostatică);
• proteinuria permanentă (asociată cu leziune renală) în glomerulonefrite, sindrom nefrotic, afecțiuni localizate ale rinichiului, tumori, litiază, tuberculoză.
Citeste despre cancerul de prostata
3. Glucoza – în condiții normale trebuie să fie absentă; nivelul glicozuriei este un rezultat al filtrarii glomerulare și reabsorbției tubulare a glucozei.
Glicozuria apare în mod specific în diabetul zaharat; alte condiții asociate cu glicozurie sunt: hipertiroidism, acromegalie, boala Cushing, boli hepatice și pancreatice, boli SNC (traumatisme cerebrale, AVC), alterarea reabsorbtiei tubulare a glucozei (sindromul nefrotic, glomerulonefrita acută), sarcină cu posibil diabet latent (diabet gestațional).
4. Corpii cetonici – în mod normal trebuie să fie absenți; corpii cetonici apar în urina în condiții asociate cu alterarea metabolismului carbohidraților, când este metabolizată o cantitate crescută de grăsimi, atunci când aportul de carbohidrati este restricționat.
Astfel, cetonurie apare în diabet zaharat netratat, în infecţii, diferite regimuri alimentare, sarcină, inaniție, anorexie. La persoanele non-diabetice cetonuria apare frecvent în bolile acute, stres sever, efort fizic intens. Cetonuria apare și după anestezie cu eter sau cloroform.
5. Bilirubina și urobilinogenul
Pigmenții biliari – bilirubina și biliverdina – sunt absenți în urina normală, iar urobilinogenul apare în cantități mici.
În condiții patologice numai bilirubina conjugată (hidrosolubilă) apare în urină. Bilirubina urinară este un semn precoce de boală hepatocelulară sau obstrucție biliară (apare în urină înaintea altor semne de disfuncție hepatică). De asemenea, prezența sau absența sa din urina este utilizată în diagnosticul diferențial al icterului.
Urobilinogenul este crescut în icter hemolitic, insuficiență hepatică (ciroză hepatite acute sau cronice, tumori), boli intestinale.
6. Amoniacul- în urina normală se elimină în 24 ore 0,3-1,2 g amoniac, cantitate ce reprezintă 2.5-5% din azotul urinar.
Rolul amoniacului este de a neutraliza excesul de acizi formați în organism, din care o parte se elimină cuplați cu amoniacul. Eliminarea amoniacului crește în lipsa oxigenului, în distrugerile tisulare, precum și-n cazurile în care se elimină o cantitate mare de corpi cetonici, aceștia eliminându-se cuplați cu NH3.
Eliminarea amonicului este mai crescută în bolile de ficat în care ureogeneza este împiedicată.
7. Creatinina – este un component normal al urinii; este excretată cu ușurință de către rinichi la indivizii sănătoși. Sursa de creatinină o reprezintă produsele de carne din alimentație (creatinina exogenă) și creatinina endogenă provenită din distrugerea țesuturilor proprii.
Cantitatea de creatinină din urină depinde de nivelul ei sanguin, vârstă, sex. Creatinina crește după eforturile musculare și scade în boli de durată ca: cașexie, diabet, boala Basedow și sceroza renală
Deoarece excreția de creatinină este relativ constantă la o persoana dată, determinarea concentrației de creatinină în urina din 24 ore poate oferi o orientare în ceea ce privește funcția renală.
8. Ureea – este componentul azotat cel mai abundent, reprezentând 80-90% din N total urinar; conținutul de uree variază funcție de vârstă, alimentație, precum și de natura diferitelor afecțiuni. Este dozată pentru evaluarea funcției renale.
Valori crescute apar în intensificarea catabolismului proteinelor exogene sau endogene. Cantitatea de uree urinară depinde și de starea rinichilor
9. Acidul uric – este produsul final al catabolismului purinic; determinarea excreției urinare de acid uric este în principal utilă la pacientii care prezintă calculi renali, în patologia gutei etc.
Cantitatea de acid uric eliminat prin urină crește în leucemii, gută, arsuri, insuficiență hepatică. Cantitatea de acid uric scade în nefrită, diabet, intoxicații cu plumb, etc.
¨ Sedimentul urinar
Sedimentul urinar este reprezentat de componentele insolubile din urină, care se obțin prin centrifugare. Este format din elemente organizate și neorganizate:
· Sedimentul organizat este format din celule (epiteliale, hematii, leucocite) cilindri urinari de diferite tipuri, diverse structuri (bacterii, levuri, paraziți).
· Sedimentul neorganizat (de origine metabolică sau minerală) este alcătuit din elemente cristaline sau depozite de săruri amorfe. Se întâlnesc: cristale de acid uric, oxalați de calciu, urați, fosfați, carbonați, cristale de cistină, leucina, tirozina, xantină, rareori colesterol.
Analiza sedimentului urinar se poate face atât calitativ, cât și cantitativ:
a) Sedimentul urinar calitativ ® examenul microscopic direct (între lamă și lamelă) sau după colorare cu albastru de metilen, eozina, violet de gențiana și Sudan III, reprezintă metoda de evaluare calitativă a componentelor sedimentului urinar.
b) Sedimentul urinar cantitativ® este examenul care constă în determinarea cantitativă a elementelor formate din sedimentul urinar după una din metodele uzuale: Addis, Hamburger, Stanfeld- Webb.
Se pot folosi pentru citirea sedimentului și cititoare automate care analizează în timp mai scurt un număr mai mare de probe și o cantitate mai mare de probă.
Celule epiteliale:
− scuamoase - din segmentele inferioare ale căilor urinare (nu au importanță patologică);
− epiteliale renale - din tubii renali, în afecțiuni ale parenchimului renal.
− tranziționale renale - din uroteliu, apar în procese inflamatorii.
Normal -se admit 3 – 4 celule epiteliale plate/ câmp microscopic, provenite din descuamarea epiteliului care tapetează tractul urinar. Patologic: creşterea numărului de celule epiteliale (5 – 10/câmp) în inflamaţiile tractului urinar.
Hematii:
Normal: <3/câmp vizual. Peste acest număr putem vorbi de hematurii microscopice sau macroscopice. Hematiile pot fi:
− izomorfe - discuri biconcave cu contur dublu;
− dismorfe - mărimi diferite și diametru mai mic
Apar în: leziuni ale rinichilor sau căilor urinare, calculi (litiaza renală), infecții urinare
Leucocite:
Normal: <5/câmp vizual - majoritatea sunt polimorfonucleare dar pot fi și monocite, eozinofile, macrofage.
Apar în infecții urinare joase(cistită, uretrită) sau înalte (pielonefrite).
Paraziți, levuri, bacterii:
- dintre paraziți cel mai frecvent apare Trichomonas vaginalis
- levuri-importanța patologică deosebită Candida albicans
- bacterii-coci sau bacili mobili
E. coli
Candida
Cilindrii urinari: se formează în lumenul tubilor renali ca urmare a precipitării mucoproteinelor Tamm-Horsfall (secretate de tubii renali) sau aglutinării de celule/alte materiale într-o matrice proteică; unii cilindri (cilindrii ceroși) pot conține proteine serice.
Originea cilindrilor este întotdeauna renală, fiind indicatori de boli renale intrinseci: afecțiuni glomerulare, tubulare, infecții renale.
Cilindrii se găsesc numai în urina prospătă, distrugându-se în urina veche. Sunt de două feluri: cilindrii adevărați (hialini, granuloși, leucocitari, ceroși, etc.) sau pseudocilindrii.
Cristalele urinare - de natură organică sau minerală, apar la toate persoanele;
Cristalele se formează atunci când urina este suprasaturată cu un anumit compus cristalin sau când proprietățile de solubilitate ale acestuia sunt alterate. În cazul în care precipitarea apare la nivelul rinichiului sau tractului urinar, consecința este formarea calculilor urinari.
Cele mai multe dintre cristalele ce pot fi găsite în urină au importanță clinică scăzută, exceptând cazurile de dezechilibre metabolice, formarea calculilor sau reglarea medicației.
Cristale de acid uric: cel mai frecvent întâlnite
Cristale-oxalat de calciu: pot fi sub formă de mono sau dihidrat, birefringente
Cristale patologice: tirozina, leucină, cistină sau colesterol
Examene de urină (biochimie+sediment):
Test
|
Valori normale
|
albumina
|
absent
|
glucoza
|
absent
|
pH
|
5,5-6
|
densitate
|
1015-1025
|
corpi cetonici
|
absent
|
hematii
|
absent
|
leucocite
|
absent
|
nitriți
|
absent
|
bilirubuna
|
absent
|
urobilinogen
|
absent
|
Patologic
|
Prezența albuminei-indică o afecțiune renala
Prezența glucozei—diabet zaharat
Elemente patologice în sediment: numeroase leucocite, frecvente hematii, cilindri, germeni, cristale, oxalați
Prezența pigmentilor biliari indică o hepatita virală
|
Biochimia urinei se determină printr-o metoda semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind stripuri de urină. Acest tip de test este rapid si masoară elementele din urină care sunt semnificative pentru disfuncții renale, urinare, hepatice și metabolice.
În eventualitatea unei modificari patologice, se produce o schimbare de culoare în zona testului respectiv, care se compară cu o scală de culori predefinită. Intensitatea culorii permite o evaluare semicantitativă a rezultatului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu